Friday, November 16, 2018

Hippo…fobia

În 2016 am primit de Crăciun de la fratele meu mai mare un jurnal Moleskin nou-nouț, luat din Veneția, și un pix cu șase culori; fiind primul meu jurnal, m-am strofocat să îl folosesc în

memoria si imaginarul

Hippopotomonstrosesquippedaliofobia

Anamaria Popa

În 2016 am primit de Crăciun de la fratele meu mai mare un jurnal Moleskin nou-nouț, luat din Veneția, și un pix cu șase culori; fiind primul meu jurnal, m-am strofocat să îl folosesc în mod religios. Totuși nu am avut zilnic ceva de spus, așa că pe parcursul unui an și jumătate, intrările s-au instalat în mod aleatoriu în ceea ce privește datele. Acum câteva zile am deschis jurnalul la o pagină oarecare și am avut inițial puternica impresie că intrarea era recentă, de acum câteva zile, însă după nume și coordonate mi-am dat seama că era din vara anului trecut.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Încercând să reific o idee alunecoasă, am recurs la mai multe forme ale aceluiași gând, și anume:

 

  1. Nimic din ceea ce este acum nu ar fi fără ceea ce a fost.

 

  1. Nimic din ceea ce este acum nu ar fi putut fi fără ceea ce a fost, așa cum a fost.

 

 

  • Nimic din ceea ce este acum nu ar putea fi fără să fi fost ce a fost, când a fost, cum a fost.

 

  1. Nimic nu este fără să fi fost.

Dar nici asta nu e ce-am vrut să spun. Când eram mică, o terorizam pe mama întrebând la nesfârșit „de ce?”. E adevărat, mi-a spus ea.

  • Mami, de ce latră câinele?
  • Pentru că-i e foame.
  • Da’ de ce-i e foame?
  • Pentru că n-a mâncat.
  • Da’ de ce n-a mâncat?
  • Pentru că nu i-au dat de mâncare.
  • Da’ de ce nu i-au dat de mâncare?
  • Pentru c-au avut treabă!
  • Da’ de ce-au avut treabă?
  • Pentru că au nevoie de bani!
  • Da’ de ce-au nevoie de bani?
  • Pentru că trebuie bani!
  • Da’ de ce trebuie bani?
  • Nu știu, Ana, pentru că… Pentru că! Na!

 

Observ că la cele mai mari întrebări îmi răspund azi cu „pentru că”.

Dar în fine, ce-am vrut eu să spun de fapt este că Jung credea că există patru funcții cognitive regăsibile toate în orice individ. Două din ele sunt de percepție, care se referă la felul în care individul percepe lumea și primește informații, și două de judecată, care ne relevă felul în care mai sus-amintitul individ procesează și filtrează informațiile. Cele de percepție sunt Senzorialitatea și Intuiția, iar cele de judecată – Gândirea și Afectivitatea. În mod natural, individul va tinde spre câte o funcție de percepție și una de judecată.

Pe scurt,

„Senzorialitatea ne spune că ESTE ceva.

Gândirea ne spune CE este acel ceva.

Afectivitatea ne spune ce SIMȚIM noi față de acel ceva.”

Cât despre Intuiție, cea mai bună definișie pe care a putut-o Jung formula este aceasta:

„Intuiția este o percepție dictată de inconștient.”

 

Motivul pentru care mie îmi place această teorie este că, aflând care sunt funcțiile pe care tinzi să le folosești mai mult și mai des, afli și care sunt acelea care nu-ți stau neapărat la îndemână și la care mai ai de lucrat. Mai ales când vorbim de percepție! În urma unor studii s-a estimat că cca 70% din oameni sunt predominant senzori, pe când doar 30% sunt intuitivi. Ca să fiu și mai clară, Senzorialitatea vizează CONCRETUL, tot ceea ce se absoarbe prin simțuri, iar Intuiția privește ABSTRACTUL, tot ceea ce se află sub dedesubtul lucrurilor. Tindem să antrenăm și să folosim mai mult una decât cealaltă. Dar cum rămâne cu cea pe care nu prea șrim s-o folosim, la care uităm să ne mai gândim?

Nu știu cu voi cum e, dar mie la o dezbatere îmi place să ascult ambele părți.

Și mai vreau să zic ceva. Să nu mai pierdem atât timp analizând; poate nu analizăm bine, poate ne-ar trebui alte instrumente decât cele pe care le avem, poate Pământul nu e plat! Ci în schimb, să observăm. Să ne distanțăm puțin de oglindă. Fetelor, băieților, mamelor, când vrem să vedem cum arătăm din cap până-n picioare, ne depărtăm de oglinda mare, ne întoarcem spre stânga, spre dreapta, ne uităm cum arătăm de la spate! Taților! Poate nu ne mai stă bine haina asta, poate e prea veche. Și poate c-am mai slăbit câteva kilograme, poate ni s-a mai deschis albeața ochilor între timp, poate c-am mai întinerit un an. Poate sună mai clar pic-picul ploii, sau poate tușește cineva. Poate că nu mai plâng copiii. Sau mamele după ei.

Revin, mă duc s-o sun pe mama.

Review overview