Friday, November 16, 2018

MEMORIA SI IMAGINARUL

Stanica Laurentiu

Stanica Laurentiu

Suntem in anul 2030, ma hranesc cu tehnologie, imi dau jos VR-ul si incep sa-mi amintesc…

Parca prin 95, miroase a cozonac, iar pe plita bunicii stau nucile la uscat… Sub crengile bradului ce atarna ondulat cu globurile mustar, stau melci cu cochilii albastre si figurine rosii ce au maini de portelan.

In toamna lui 98, bunicul deschide usa prispei si fumeaza Snagov. Pe fata de masa, langa scrumiera in forma de mana turnata din bronz, ceaiul de tei abureste fara miros. Plec spre magazin dar ma opresc…

2005 casa bunicilor e goala. Din scrumiera in forma de mana turnata in bronz nu mai iese fum, dar a mai ramas un muc de tigara. Ploaia se scurge pe masa din sufragerie. Inca nu stiu de ce, dar aceasta amintire imi doresc sa nu mai fie.

Brusc primesc un mesaj inapoi in anul 2030.  Oare aceste franturi sunt reale sau acolo unde s-a pierdut memoria a intervenit imaginarul…

Einstein era de parere ca “imaginatia este mai importanta decat cunoasterea. Pentru cunoastere intotdeauna apar limitari, dar acolo unde apare imaginatia, aceasta cuprinde intreaga lume, stimuland progresul si dand nastere evolutiei”.

Poate ca imaginatia sta la baza cunoasterii, pentru ca orice inventie sau teorie a aparut ca rezultat al unei idei nascute din imaginar (reprezentat de fuziunea dintre cunoastere si imaginatie). Daca ar fi sa analizam, vom descoperi ca tot ceea ce ne inconjoara a fost la un moment dat un produs al imaginatiei cuiva: masina cu care te deplasezi, telefonul pe care ai primit un mesaj, computerul de pe care trimiti mailuri…toate acestea sunt in fond rezultatul unui imaginar.

Ce ar fi daca acestui existent nascut din imaginarul altcuiva ii mai presaram ceva din propriul imaginar, oare ceea ce ar rezulta ar fi realitatea ?! Poate ca realitatea este doar un imaginar, sau imaginarul este realitate…

Cel mai probabil, imaginarul se foloseste in primul rand de memorie si o transpune intr-o imagine utopica folosindu-se de experientele fiecaruia.

Astfel, am putea spune ca toate memoriile sunt intr-un fel false, in sensul in care ele nu redau cu exactitate evenimentele ce s-au petrecut, ci, apeland la imaginarul nostru le recreeaza intr-o proiectie imaginara ce tine cont de o multitudine de factori subiectivi. Pe scurt e ca la masina de spalat: introduci memoriile si le scoti la programul prestabilit dar sunt inca patate de imaginar.

Poate ca principala functie a memoriei este de a genera perspective personale ce ne fac sa dam un sens lumii ce ne inconjoara. Chiar daca sunt, sa spunem, “memorii false” si nu fac altceva decat sa creeze o falsa perceptie a individului in raport cu lumea, acestea au totusi si un rol pozitiv, in sensul in care ne ajuta la mentinerea unei increderi de sine.

Cum tehnologia a evoluat atat de mult am putea chiar sa presupunem ca traim intr-o realitate imaginara, simulata, unde memoria devine un redundant al simularii.De la Siri la Cortana pana la masini conduse singure, Inteligenta Artificiala (A.I.) progreseaza intr-un ritm alert si devine parte a realului. Cu toate ca aceasta tehnologie pare desprinsa din  S.F.-uri ce portretizeaza A.I. in viitori roboti cu caracteristici umane ce vor cuceri lumea, deja efectele A.I. se fac simtite: de la algoritmii de cautare Google, la reclamale sugerate pe Facebook, pana la arme autonome. Toate acestea sunt rezultate ale Inteligentei Artificiale ce poate crea o tehnologie de simulare a realitatii.

Chiar daca momentan se poate vorbi despre o “inteligenta limitata” ce poate face sarcini simple (ex: recunoastere faciala, sugestii ale motorului de cautare online, sofatul unei masini). Se preconizeaza ca in 2-3 ani A.I. generala va depasi omul prin rapiditate si complexitatea gandirii.

Pornind de la aceasta premisa, Elon Musk considera ca exista o sansa la 1 milion ca noi sa traim intr-o realitate virtuala si destul de posibil ca lumea pe care o stim sa fie defapt un fel de joc pe computer. Spre exemplu, in urma cu 40 de ani jocurile contineau 2 triunghiuri si un punct si asta datorita limitarilor tehnologice. Acum, dupa mai bine de 40 de ani avem simulari pe computer 3D fotorealistice, cu milioane de oameni ce joaca simultan, iar aceasta tehnologie devine tot mai reala cu fiecare an. Daca ne asumam aceasta evolutie, in curand nu vom mai putea face diferenta intre simularea pe computer si realitate. Astfel se va ajunge la o realitatea simulata unde ne va fi imposibil sa definim realitatea “adevarata”.

Aceasta realitate contine minti ce pot fi sau nu constiente ca traiesc intr-o simulare. Acest lucru este destul de diferit de tehnologia curenta ce se foloseste de realitatea virtuala (V.R.). Realitatea virtuala este distincta de realitatea in care traim; iar momentan, participantii nu sunt in dubiu fata de ceea ce experimenteaza. In contrast, realitatea simulata va fimult mai greu, daca nu chiar imposibil de a fi separata de realitate.

O versiune a ipotezei simularii realitatii a fost initial teoretizata de Rene Descartes, iar mai apoi Hans Moravec.

Mai nou, filozoful contemporan Nick Bostrom a adus argumente conform carora realitatea noastra este o simulare. Argumentul sau se bazeaza pe faptul ca cel putin una din urmatoarele afirmatii este foarte posibil sa fie adevarate:

  1. Civilizatia umana sau o civilizatie similara este foarte putin probabil sa fi atins un nivel al maturitatii tehnologice capabile sa produca realitate simulata pentru ca astfel de simulari sunt fizic imposibil de contruit.
  2. O civilizatie comparabila ce a atins un nivel superior tehnologic este putin probabil sa produca un numar atat de mare de realitati simulate (fiecare om are constiinta) datorita urmatoarelor motive: puterea de procesare ar fi imensa atator sarcini simulate sau pot fi considerente etice de a tine in captivitate atatea entitati in realitati simulate, etc
  3. Orice entitate ce are acelasi spectru de experiente ca al nostru, traieste cu siguranta intr-o simulare.
  4. Traim intr-o realitate pe care post-oamenii nu au realizat-o inca, deci traim de fapt in realitate.

Argumentul lui Bostrom se bazeaza pe premisa conform careia, avand suficienta tehnologie avansata, este destul de posibil de a reprezenta populatia globului intr-o realitate simulata de un supercomputer.

Si totusi, suntem aici in 2018 si tot ce ne inconjoara pare a fi destul de real, grafica pare atat de buna incat imi vine sa traiesc, memoriile raman si nu stiu daca am sa le mai retraiesc.

 

Review overview