Monday, September 24, 2018

Memoricid

În era informațională, tehnologizată, „post-post-modernistă”, contemporană, timpul istoric și spațiul eterogen sunt măsurat ca distanța spațiu-timp dintre cel mai apropiat laptop, telefon sau gadget, puncte efemere de conectare la un sistem digital, artificial, imaterial. Ancorele

Arh. Dinu Dan – Răzvan

În era informațională, tehnologizată, „post-post-modernistă”, contemporană, timpul istoric și spațiul eterogen sunt măsurat ca distanța spațiu-timp dintre cel mai apropiat laptop, telefon sau gadget, puncte efemere de conectare la un sistem digital, artificial, imaterial. Ancorele memoriei, în concepția tradițională, încep să devină erodate și substituite de “Imaginea Instantă”, permanentă, a societății de consum. Actul consumului de informație, sau mai degrabă de “înmagazinare” a informației, este unul cotidian. Omul contemporan, transformat într-un dispozitiv cibernetic, analizează, apreciază și selectează constant dintr-o vastă bază de date, la care este expus în permanență. Traseul existenței și al evoluției este unul compus din numărul alegerilor pe care le facem în prezent, cu rezultat în viitorul iminent. Acestă alegere, conștientă sau nu, ne introduce într-un prezent comprimat care provine dintr-un trecut uitat și ne conduce către un viitor incert. Termenul de Memoricid reprezintă acțiunile care ne îndreaptă spre acest mod de a percepe timpul și spațiul.

Fig. 1 Janus-Bifrons – Zeul Începuturilor, al Porților, al Tranzițiilor, al Timpului și al Dualității
Fig. 2 Timpul Mitic – Picturi rupestre în Altamira

Janus-Bifrons, zeul cu două fețe, una orientată spre trecut și una spre viitor, reprezintă pragul pe care noi îl trecem de fiecare dată când facem referire la fenomenului dual Memorie-Imaginar. Ca zeu al Tranzițiilor și al Pragurilor, Janus este portretizat ca simbol al transformărilor și al progresului timpului din trecut, în viitor. Reprezentat ca figură antropomorfă deasupra clădirilor pre-moderne, “Omul Verde” este același zeu roman care veghează asupra traseului pe care îl parcurgem, din trecut, în viitor. Pragul
temporal, poarta, simbolizează prezentul efemer în care trăim. Diversele perioade ale istoriei aveau perspective diferite asupra temporalității. Dacă în trecut traseul era într-o formă sau alta un fir continuu în care se legau etapele trecut – prezent – viitor, omul contemporan se află în incertitudinea lipsită de repere a unui prezent comprimat. Acesta privește, înspre “Prag”, fără să ridice privirea pentru a se uita spre trecut pentru a putea anticipa viitorul. Această situație în care ne aflăm, asumată sau nu, reprezintă fenomenul prin care săvârșim un Memoricid.
Unul din rolurile memoriei este cel de a forma caracterul psihic al omului. Psihologia Gestalt reprezintă o încercare de a înțelege legile din spatele abilității noastre ca oameni și de a menține o percepție holistică asupra unei lumi aparent haotice. Sub această formă, memoria este un fenomen de tip Gestalt, în care întregul este mai valoros decât suma părților sale. Fenomenul de accesare al memoriei individuale este compus dintr-un traseu narativ redelurat și o re-evaluare a unor a unor pachete de informații stocate în interiorul nostru. Acest fenomen, Imaginarul este o parte integrantă a sinelui care împreună cu intuiția ghidează majoritatea alegerilor noastre.
Până relativ curând, modul în care societățile se raportau la temporalitate erau legate de o anumită credință într-o structură organizată a lumii spirituale manifestate în lumea fizică. Locul individului în ordinea generală a lucrurilor era clar definit în funcție de cultura de care aparținea, sistemul religios, poziția socială, organizarea politică a comunității, etc. Amplasarea într-un astfel de sistem atrăgea după sine respectarea anumitor cutume și reguli universal valabile, pentru a deveni parte integrată din întreg. Nerespectarea dogmelor atrăgea după sine un dezechilibru al Ordinii Naturii.
Putem observa diferite moduri în care societățile și individul se raportau la fenomenul dual Memorie-Imaginar. Un spațiu mitologic, aproape atemporal, plasat înaintea unei coagulări a comunităților, este zugrăvit în romanul lui Kazuo Ishiguro – Uriașul Îngropat. Romanul explorează situația dramatică a omului a cărui memorie a fost asanată în urma unor traume, ca mod de autoconservare. Reperele vieții nu erau definite de planuri legate de viitor și modul în care acestea putea fi puse în practică. Din contră, memoria și amintirile jucau un rol mult mai important pentru individ, pentru că îl ancorau într-o realitate recognoscibilă, trăită. Experiența vieții, accesată prin Imaginar, reda imaginea unui univers haotic echilibrat prin certitudinile oferite de memorie. Omul, aflat în Pragul zeului Janos, se uită cu o anumită profunzime la trecut pentru a înțelege prezentul. Acesta este mai degrabă orientat cu spatele spre viitor, dar totuși pășește dincolo de el.

Spațiul tradițional sau clasic, aflat între istoria neînregistrată a omului și modernitate, este compus dintr-un echilibru stabil între Memorie și Imaginar, în care ambele elemente jucau roluri complexe și se puneau în valoare reciproc. Individul își înțelegea rostul în schema divină prin crearea și dezvoltarea
unor ritualuri care îi readucea aminte de rolul pe care îl joacă pe această lume. Caraterul ciclic al acestui Imaginar corespunde perspectivei pe care oamenii o aveau asupra lumii. Natura nemuritoare prin ciclicitatea ei era reprezentată și apropriată de oameni sub formă de ritual. Integrarea individului în ritual îl plasa într-un fir narativ, divin, o piesă componentă a unui Imaginar supranatural. Temporalității trecut-prezent-viitor îi coresponde etapelor naturale ale vieții: naștere-viață-moarte. În acest sens, Omul tradițional accepta rolul său în schema divină, înțelegând că rolul ușii reprezintă mișcarea unidirecțională, inevitabilă, din trecut, prin prezent, spre viitor.

Fig. 3 Timpul tradițional – Pantheonul, Roma
Fig. 4 Timpul tradițional – David, Michelangelo
Fig. 5 Timpul tradițional – Arhitectura vernaculară – Gospodăria Chiojdu Mic, Buzău, secolul al XVIII-lea

Modernitatea a atras după sine, treptat, o schinofrezie a individului și o criză a identității în fața marilor schimbări aduse de Revoluția Industrială. Această schizofrenie a fost ilustrată prin curente artistice cum ar fi Dadaismul, Futurismul, Expresionismul Abstract etc, prin care individul, folosindu-se de Memoria “tradițională” acumulată, pare să nu fie suficientă pentru gestionarea noilor probleme ontologice. Omul-mașină, atât de bine reprezentat de Charlie Chaplin în filmul Modern Times, sau în societatea distopică pe care o putem vedea în Metropolis reflectă atât de profund angoasele și anxietățile din Imaginarul suprasolicitat și incapabil să gestioneze complet schimbările din prezent. Impiedicându-se de Pragul temporal, omului i s-a răsturnat sistemul de valori si de credințe. În această cădere începe să vadă totuși posibilități ale unei noi existențe, deși puternit alterate din punct de vedere ontologic, în raport cu generațiile din timpul clasic. Trecut, prezentul, viitorul, tind uneori să alunece unul în celălalt ca într-o pictură suprarealistă ca în Persistența Memoriei, de Salvador Dali, sau să se suprapună și să se multiplice într-o spațialitate cubistă. Imaginarul individului încearcă să compună și/sau să descompună o imagine a unei unități comprehensibile.

Fig. 6 Timpul Modern - Persistența Memoriei, Salvador Dali
Fig. 7 Timpul Modern – The Urinal, Marcel Duchamp

Ca durată istorică, în termenii definiți anterior, putem observa că intervalele istorice devin din ce în ce mai scurte, perioada contemporană diferind destul de puternic de cele anteriorare prin raportare la Memorie și Imaginar. Dacă în timpurile istorice anterioare Omul trata Pragul Prezentului printr-o mișcare dintr-un anumit loc – trecutul, spre altul – prezentul, sub diverse forme, în prezent, omul contemporan pare captiv într-o bulă temporală a prezentului care implodează continuu în el însuși. Prezentul comprimat nu încurajează raportarea la un sistem de referințe-valori universale, valabile pentru mai multe generații succesive. Aceast fenomen ontologic agravant ce urmează o curba exponențială orientată prin axele timp-efect, a fost susținut de-a lungul timpului de mai mulți factori cum ar fi degradarea sistemelor religioase, apariția Iluminismului, a tehnologiei și nu în ultimul rând a globalismului. Ordinea divină a Naturii este înlocuită de Ordinea Raționalului, a digitalizării și a informației ca scop însine. Memoria Formatoare a individului este înlocuită de o Memorie Funcțională, ce acționează pe baza numărului de alegeri ce pot fi realizat pe moment. Accelerarea constantă a vieții ne îndepărtează de noi înșine. Dacă Memoria este înlocuită de instantaneitatea trăită a prezentului, Imaginarul anticipativ lucrează doar cu Memoria pe termen scurt, selectivă și operativă. Riscul la care suntem expuși acceptând acest tip de fenomen constă în eliminarea treaptată a conceptului de temporalitate din conștientul nostru.
Dacă nu reușim să înțelegem și să apreciem rolul pe care îl joacă timpul în formarea noastră ca individ, riscăm să alergăm spre viitor cu privirea îndreptată în pământ. Ce sens ar mai avea tradițiile, obiceiurile, patrimoniul (material sau imaterial) și mesajele conținute de acestea într-o lume a prezentului continuu? Dacă acceptăm că anumite componente ale societății care au un rol important în formarea individului ca ființă completă (sistemele religioase, formele de exprimare artistică, o anumită perspectivă holistică asupra timpului, etc.), prin actul Memoricidului riscăm să pierdem, treptat, cheia descifrării mesajelor conținute de acestea.

Fig. 8 Times Square – Mass-Media și informație
Fig. 9 Realitatea Virtuală și Enterntainment

În prezent, atenția noastră este suprasaturată de informație și suntem angrenați în mecanisme care ne influențează puternic percepția timpului. Da, avem acces aproape nelimitat la orice formă de informație prin intermediul internetului. Da, tehnologia ne oferă un grad din ce în ce mai ridicat de confort și transformă omul într-o Supra-Ființă, capabilă să străbată distanțe cosmice, atingând alte planete, în același timp distrugând aproape indiferent echilibrul fragil al mediului înconjurător. Da, viteza erei digitale a împins limitele posibilului spre noi orizonturi și a micșorat distanța fizică dintre noi, dar în același timp suntem din ce în ce mai departați unii de ceilalți într-o societate polarizată și absolutistă. Chiar după atâtea progrese noi nu suntem mai aproape de o descifrare completă a misterelor ce se află în interiorul nostru, timpul de reflecție interioară devenind o activitate desuetă și irelevantă.
Pentru găsirea unor soluții de ieșire din impas sau cel puțin, o mai bună gestionare a situației complexe în care ne aflăm, trebuie să depunem un efort conștient de revalorificare a Memoriei și de acceptare a rolului pe care aceasta o joacă în formarea individului. Dezvoltarea unor mecanisme de reactivare a Memoriei și a conversiei Imaginarului Funcțional într-un Imaginar Formator și implementarea lor în activitățile noastre cotidiene ar putea avea efectul scontat.
Refuzarea comiterii actului de Memoricid poate fi realizată printr-un proces de deconectare și creare a unor Ancore în Imaginarul individului. Prin deconectare ne referim la eliberarea periodică față de tehnologie și reconectare cu noi înșine. În lipsa unor stimuli puternici care în mod normal ocupă atenția constantă a omului, aceasta s-ar putea (re)găsi inevitabil față în față cu el însuși. Această oglindire a sinelui și intrare în contact cu eul interior stimulează dezvoltarea Imaginarului prin accesări repetate ale Memoriei. Ritualizarea procesului de rememorare, creează anumite legături între conștientul rațional și sinele indivizibil. Aceste legături le putem numi Ancore. Meditația, realizată activ, atent, profund și nu mecanic poate ajunge să dezvolte valori-reper pentru individ și să formeze o formă de discernământ performant care să îl facă să înțeleagă mai bine cursul pe care l-a urmat în viață, să aprecieze mai bine situațiile complexe în care se află și să facă față problemelor care vor veni.

Fig. 10 Ilustrație realizată de Leigh Guldig pentru un articol publicat în ziarul New Yorker – “ Misterul omului cu o Memorie Imposibilă”
Review overview